Monthly Archives: September 2014

Nu mă însor nici bătut!

Vorbeam acum ceva vreme cu un prieten, Petruț, care nu voia să se însoare nici în ruptul capului.
– De ce să mă însor? De dimineață până după-amiaza sunt la muncă. Seara ajung acasă, îmi iau mâncare semipreparată, sâmbătă spăl rufele și dau cu aspiratorul, iar duminică mă plimb prin parc sau joc table cu nea Gicu, administratorul. La ce să mă însor?
nunta
– Păi urmași nu vrei mă?
– Hai măi, termină cu tâmpeniile. Să-l faci pentru ce? Tu nu vezi în ce lume trăim? Ar fi o crimă să faci acum un copil. Nu, merci!
– Păi bine mă nene și dacă vrei femeie ce faci?
– Dau 100 de lei lunar, vine una acasă, face ce vreau, face duș și s-a cărat.

Avea o oarecare logică în tot ceea ce spunea. O logică bolnavă, într-o lume bolnavă. Însă, într-un fel l-am înțeles.

Însă, întâmplarea a făcut ca acum o lună să se angajeze la institutul unde lucra Petruț o nouă secretară. Una nostimă, scunduță dar vioaie. Glumeață, zâmbitoare… Lui Petruț nu i-a lipsit mult și-a început să prindă drag de ea. Zilnic găsea fel de fel de motive să treacă pe la ea prin birou.
Ba să-i împrumute un pix, ba să-i spună că-i poate face rost de-o plantă de birou, ba una, ba alta.

Nici Simona, secretara, nu era impasibilă la felul stângaci al lui Petruț de-ai face curte. Așa că, într-o bună zi, când el și-a luat inima în dinți și-a invitat-o în parc, ea a acceptat imediat.
Petruț era-n al nouălea cer. Călca numai pe nori, fredona muzică, ceea ce nu mai făcuse de pe vremea liceului, de acum 20 de ani. Sâmbătă seara avea întâlnire cu fata și începuse să-și facă griji. Era vineri după amiaza și începuse să i se facă frică. Așa că m-a chemat pe la el să-i dau niște sfaturi. Într-o oră îi băteam la ușă.
– Ce-i mă Petruț cu tine?
– Am întlnire mă, ce fac?
– Cu cine, vreo iepuroaică din ziar?
– Nu mă, una de la serviciu. Stai jos, își aduc ceva?
– Mai ai vișinată?
– Se poate? Face anual tata la țară vreo 3 litri numai pentru mine.
– Bun așa. Și ia zi, care e treaba cu tipa?

Și s-a pus să-mi povestească totul de-a fir a păr. De ani buni, să fi fost vreo 5-6 nu mai avusese vreo iubită, de când îl părăsise prietna din liceu. Suferise mult și se jurase că n-o să mai aibă treabă vreodată cu vreo femeie. Asta până acum. Simona îl cucerise.

Acum el era nepregătit pentru a doua zi. Clar avea nevoie de ajutorul cuiva experimentat. Și cum eram cam singurul lui prieten, la mine a cerut acest ajutor.
După ce i-am spus cu ce să se îmbrace și cum să se poarte, a venit în temă și cadoul Evident, cutia nelipsită de bomboane și buchetul de flori.
După câteva luni deja se mutaseră împreună. Mi-a mai cerut ajutorul c-o problemă. Ce să-i ia ca s-o ceară de nevastă?
M-am înființat din nou la el și-am început să căutăm cele trebuincioase.
– Mă, îți trebuie inele de logodna diamant!
– Păi de care să-mi iau?
– Nu ție, ei!
– Așa… zi-mi ce și cum!
– Apoi să cauți verighete aur, pentru nuntă. Doar vrei să te și însori, da?
– Acum da mă, mi-a venit mintea la cap!
– Bun, mă bucur!

După jumătate de an au făcut nunta. Zilele trecute m-a sunat să-mi spună că Simona e însărcinată. M-am bucurat de parcă aș fi avut și eu vreun rol în toată povestea asta. Fusesem omul cu sfaturile.

Și uite-așa, dintr-un om speriat de însurătoare, Petruț al nostru e bine merci în prezent.

“Prietenii mei, ăștia de la pariuri sportive!”

Ce faci când mergi cu consoarta de mână, gândindu-te la ale tale sau discutând de-ale voastre și dintr-o dată femeia îți zice “uite prietenii mei, ăștia de la pariuri sportive“?

Inițial am căzut nițel pe gânduri.
– Uite băi, îmi ziceam, nevastă-mea e prietenă la cataramă cu ăștia de la pariuri sportive. Așadar acolo se duc banii? Bagă femeia la fotbal, la box, sau, mai rău, la păcănele? Și eu habar n-aveam?

Și atunci, am luat-o la întrebări!
– Cum adică femeie? De când ești tu prietenă cu ăștia?
– Păi de când tot joc la ei!
– Cum bă, de când dracu bagi tu la pariuri sportive? Sau la păcănele, Doamne ferește?
– Nu mă, la Loto Polonia!

Atunci m-am prins… A jucat nevastă-mea de câteva ori la Loto Polonia, ba chiar a și câștigat o dată 30-40 de lei. Cică e mult mai lesne să câștigi la polonezi decât la 6 din 49-le nostru mânărit. Însă degeaba a mai jucat de câteva ori, că tot nu i-au ieșit numerele pe care le pusese. Și atunci mi-am adus aminte de povestea lui Gicu, un prieten care făcuse o groază de bani la casele de pariuri.

Să fi fost prin 2000-2001 așa. Gigu al nostru nu se pricepea la multe chestii. Însă la ghicit rezultate era as. Nu știu cum, însă avea un noroc porcesc la așa ceva. Își încercase el norocul și la loto, dar în afară de 4 anumere, pentru care primise cam un salariu pe vremea aia, nimic.
Nici la zaruri nu avea noroc. Și-ntr-o zi a zis să bage la ceva pariuri Unibet. Începuse cu două meciuri doar, ambele în Divizia A (pe vrea aia încă se numea Divizia A). Și a nimerit ambele rezultate. A pus puțini bani, puțini a câștigat.
După vreo două săptămâni a pus iar, tot la două meciuri. Le-a ghicit și pe alea, însă a câștigat mai mult, avea una 4 la 1 șanse, ceva de genul ăsta. Și din 100 de mii luase cam 500 de mii atunci. Punea puțini bani.
pariuri
Apoi, la un campionat european sau mondial a băgat în prostie. Primele 2-3 bilete au fost necâștigătoare, deoarece se întâmplase să mai dea unii gol exact în ultimul minut de joc, de-ți venea să te zgârii pe ochi și să-i blestemi pe bieții fotbaliști. Însă, la un bilet a dat lovitura.
Ghicise omul nostru 5 meciuri. Pusese 6 meciuri pe bilet și avea voie să greșească unul. Și culmea a fost că trei meciuri erau numai cu cote d-astea enorme de 6 la 1, 8 la 1, ceva de te durea mintea. Și cum băgase omul nostru 3 milioane de lei pe biletul ăla, a câștigat vreo 130 și ceva.
Două zile a fost beat mort, de bucurie. Apoi și-a luat TV mare, diagonala de vreo 76, cine naiba avea așa ceva atunci? Și-a mai făcut prin casă una-alta, a mai ajutat o mătușă, diverse.
De atunci știam că dacă vreau un sfat apropos de ceva pariuri sportive, să apelez la el. Însă pe mine nu m-au atras pariurile. Acum câțiva ani am pus și eu vreo 30 de lei și am recuperat 10 lei din ei. Mai bine așa decât să-mi vând frigiderul în casă, să bag banii la pariuri.
De Gicu Nu mai știu nimic de vreo 5-6 ani. Plecase până prin Anglia, găsise ceva de muncă acolo, Dumnezeu cu mila. Nu am mai știut nimic de el de atunci.

Când i-am zis neveste-mii de povestea lui, m-a întrebat dacă am încercat să-l găsesc pe Facebook.
– Ei bine, uite la aia nu mă gândisem…
– Păi vezi poate-l găsești, poate îți dă acum un sfat să câștig și eu!

Despre filmele de groază

Îmi plăceau filmele de groază. Am zis îmi plăceau, la trecut. Acum, sincer, nu mă mai atrag. Puține mai sunt astea care să-mi placă. Am căpătat o oarecare fobie, când văd fantome, stafii, năluci, fetițe din fântână și fenomene ciudățele, cu oameni zburând prin aer, decapitați din neant etc.
Prefer oricând filmele thriller, cu un criminal cu drujbă, cuțite, sabie etc, care vine și hăcuiește în stânga și-n dreapta.
Văd că-n filmele astea de groază sunt întruna niște greșeli elementare.

De exemplu, pe gagica (întotdeauanse întâmplă să fie urmărită vreo tipă slăbuță, aparent fără nicio șansă de scăpare) din film o pândește din umbră vreun demon, criminal în serie, pisica zombie din vecini, fostul soț drogat, you name it. Și întotdeauna nebuna va fugi la etaj. Ori se împiedică de scări, ori e prinsă de picior din lateral și sfâșiată, apoi lăsată să se târască până la etaj.
Știm genul de filme, am vazut cu sutele. Însă am văzut cazuri în care una fuge c-o grămadă de chei în mână, deschide vreo 3-4 uși și fuge la etaj sau chiar pe acoperișul clădirii.
Hai mă, serios? Cât de tâmpit să fii? Fugi, descui ușa și apoi o lași larg deschisă după tine. De ce n-o încui după tine, femeie? Că ai timp, ăia nu știu unde ești, sau sunt la mare distanță de tine. Ba-n unele filme am văzut uși de metal solide, descuiate și lăsate larg deschise. Cum naiba să faci așa ceva?
Pune mâna și încuie ușa, că d-aia ai chei. Apoi fugi la următoarea ușă și încui-o după tine. Baricadeaz-o cu niște scânduri, scaune, trântește un frigider în fața ușii, descurcă-te.
Cum naiba lași ușă metalică larg deschisă? Ți-e greu 10 secunde s-o încui? Și ăla de dincolo poate să bată în ușă cât vrea, să dea cu pietre, cu paloșul, cu drujba, cu berbecul… Până nu-i cheamă pe băieții de la www.deblocari-usi.ro, nu va putea deschide ușa aia decât cu un camion, ca-n Terminator 1.

Altă prostie pe care o văd în filme e aia cu lovitul atacatorului. Băi, n-am văzut prostie mai mare. Vine peste tine Nea Caisă ăla rău și urât, vrea să te taie, să-ți facă una-alta și tu îl împingi și fugi. Câteodata una pune mâna pe un par și-i dă individului în cap. Apoi, greșeală imensă, aruncă parul/ bâta de baseball/ vătraiul cât colo și fuge speriată.
E greu să mergi pe vechea metodă “dă-i la cap“? Ce te ține să-i mai dai câteva bâte în căpățână până nu mai mișcă sau până rămâne fără dovleac?
Sincer, doar în 2 filme am văzut faza asta. Hai, trei să zic, dacă punem la socoteală și alea cu răzbunare, în care tipa e violată în pădure, scapă și se întoarce să-i omoare pe ăia. În rest… dai o dată, ăla rău cade, dezarmat, iar fata fuge ca proasta.
Și vă mai întrebați de ce nu-mi plac filele de groază?

Path to the crown

Royal première: For the first time an exhibition at Marienburg Castle which runs from 1 May to 9 November 2014 allows to admire the Kingdom of Hanover’s Crown Jewels.
crown
For 123 years starting 1714 the Electorate of Hanover and the Kingdom of Great Britain were linked by the fact that both were reigned over by successive rulers from the House of Guelph, Europe’s oldest still existing princely dynasty, better known in Britain as the House of Hanover.

The exhibition which is dedicated to the “House of Hannover and his rulers” will recall this period of history, dealing with the topics “The Path to the Union of Crowns“, “The Kings of the Personal Union” and “The Kingdom of Hannover“.

The greatest highlight will be the presentation of the Kingdom of Hanover’s Crown Jewels: the Royal Crown, the Scepter and the Bridal Crown, designed for King Ernest Augustus and bequeathed by him to his son King George V of Hanover.

More than 100 exhibits will be displayed in nine rooms located in the Queen’s Wing of the castle. These rooms, still meticulously preserved in their original condition offer a magnificent view over the valley of the River Leine.

Lower Saxony State Exhibition 2014
On the occasion of the 300th anniversary of the Personal Union the Lower Saxony State Exhibition 2014 takes place from 17 May to 5 October in Hannover and other parts of Lower Saxony. All events and the involved exhibitions deal with individual aspects and invite the audiance to learn about this interesting era.

Prices:
Adults 6.00 €
Children/Adolescent (6-17 years) 5.00 €
Children under 5 free

Source & picture

Ross sisters

ross-sisters-sqThe Ross Sisters were a trio of singers and dancers comprising Betsy Ann Ross (1926–1996), Veda Victoria “Vicki” Ross (1927–2002), and Dixie Jewell Ross (1929–1963), who used the stage names Aggie, Maggie, and Elmira.
They performed as a three-part harmony trio, who also danced and have become particularly noted for their acrobatics and contortionism. Their careers peaked during the 1940s, when they featured prominently in the 1944 film Broadway Rhythm, footage from which appeared in the 1994 compilation film That’s Entertainment! III.

The Ross sisters were born in West Texas, to Charles Adolphus Ross and his wife Veda Cordelia Lipham. Their performances were first reviewed in Billboard in September 1942, when they appeared in Boston in the show Count Me In. The reviewer wrote, “The acrobatic antics of the Ross Sisters stop the show on two occasions. These kids are fresh, and their work is sensational.” In May 1943 they appeared in Post War Revue, presented by Billy Rose at the Diamond Horseshoe nightclub in New York City, where a review praised their “amazing acro contortion work“.

Betsy Ann Ross (also known as Dorothy Jean Ross; stage name “Aggie“) was born on June 26, 1926, in Colorado City, Texas. Her birth name was Eva,[19] but she was recorded as Betsy Ann Ross in the 1930 US Census. She used the name and identity of a sister, Dorothy Jean Ross, who had died as a baby. She married Burnice C. (also known as Robert “Bunny“) Hightower, an American dancer, in 1947. He has been described as an alcoholic suffering schizophrenia who once beat her so badly that she almost died. They appeared together many times on The Ed Sullivan Show. They divorced in 1957, and she married Hieronymus “Rony” Abagi, with whom she had two daughters. They divorced in 1969, and shortly afterwards she remarried Hightower, who died the following year. In 1976, a Betsy Ross worked as a production assistant in a Broadway dance production, but it is unclear if this is the same person. Dorothy Jean Hightower died in Troup, Texas, on November 21, 1996.

Veda Victoria Ross (also known as Eva Vicki Ross; stage name “Maggie“) was born on November 8, 1927, in Roscoe, Texas. She later adopted the name Eva from her elder sister’s birth name, and was known as Eva Vicki. She married ventriloquist Robert Lamouret in Paris in 1950, and had two daughters with him. Lamouret’s act included a talking duck puppet dressed in a sailor’s outfit, and he also appeared in episodes of the Ed Sulllivan Show. After her husband’s death in 1959, Eva Vicki Lamouret married Robert Sherman Hender; they divorced in 1973. She died in Maitland, Florida on May 29, 2002.

Dixie Jewell Ross (also known as Veda Victoria Ross; stage name “Elmira“) was born on August 9, 1929, in Loraine, Texas. Using her sister’s name Veda Victoria Ross, she married English entertainer Dickie Henderson in London on July 10, 1948; they had a son and a daughter. Dixie Henderson died aged 33, on her wedding anniversary, July 10, 1963, following an overdose of barbiturates.

« Older Entries