Monthly Archives: March 2015

Echipa Will Ferrell şi Kevin Hart e ,,Mare şi tare” la box office

În urma weekendul-ui de lansare filmul “Mare şi tare” ocupă primul loc în box office-ul românesc după ce a fost vizionat de 34.357 spectatori şi a înregistrat încasări în valoare de 655.264 lei.
Comedia “Mare şi Tare” îi aduce în rolurile principale pe Will Ferrell şi Kevin Hart, distribuţia filmului fiind completată de rapper-ul Tip “T.I.” Harris, Alison Brie şi Craig T. Nelson.

get-hardAtunci când managerul de fonduri speculative, milionarul James (Will Farrell) este arestat pentru fraudă şi trimis să-şi ispăşească pedeapsa la San Quentin, judecătorul îi dă 30 de zile pentru a-şi pune afacerile în ordine. Disperat, el se adresează lui Darnell (Kevin Hart) pentru ca acesta să-l pregătească pentru viaţa dincolo de gratii. Dar, în ciuda presupunerilor lui James, Darnell este un proprietar al unei mici afaceri, care munceşte din greu şi care nu a primit nici măcar o amendă de circulaţie, darămite să fi stat la închisoare.

Împreună, cei doi fac ceea ce cred ei că e necesar pentru ca James să devină „mare şi tare” şi, în acest proces, descoperă cât de tare se înşelaseră în legătură cu multe lucruri, inclusiv în ceea ce priveşte părerea lor unul despre celălalt.

Filmul este regizat de Etan Cohen, acesta fiind debutul său regizoral după o carieră de succes ca scenarist, el fiind autorul unor scenarii precum cel pentru „Furtuna tropicală”. Scenariul este scris de Jay Martel & Ian Roberts şi de Etan Cohen, după o poveste de Adam McKay, Jay Martel & Ian Roberts. Chris Henchy, Will Farrell şi Adam McKey sunt producători, iar Ravi Mehta, Kevin Messick şi Jessica Elbaum sunt producători executivi.

Echipa de creaţie îi include pe directorul de imagine Tim Suhrstedt („Fiecare se crede normal”), production designerul Maher Ahmad („Marea mahmureală 3”), editorul Mike Sale („Noi suntem familia Miller”), creatoarea de costume Shay Cunliffe („Moştenirea lui Bourne”). Muzica este compusă de Christophe Beck („Frozen”).

O prezentare Warner Bros. Pictures a producţiei Gary Sanchez, filmul “Mare şi Tare” va fi distribuit la nivel mondial de Warner Bros. Pictures, o companie a Warner Bros. Entertainment şi a avut premiera în România pe 27 martie.

Întâmplarea cu Jilavu

Ion Băieșu a scris o povestioară comică numită “Întâmplarea cu Jilavu“. Acest Jilavu era personajul principal, un tip la vreo 30 de ani, cu început de chelie, ochelarist, tipic intelectual al anilor 80, căruia i se aprinseseră călcâiele după o nouă angajată în cadrul institutului.
Azi un “bună“, mâine un măr, îi tot dădjilavuea atenție fetei care nu părea să aibă vreodată chef să iasă cu el la întâlnire. Până într-o zi, când, după 2 luni în care fata suferise după fostul iubit, acceptă învitația lui Jilavu la restaurant.

Aici, Jilavu nu-și mai încăpea în piele de bucurie. O cafeluță, o ciorbiță de văcuță, un mușchiuleț Wellington, o sticlă de vin, două pahare de șampanie, înghețată… până când a cerut nota de plată.
Ducând-o pe fată la un restaurent cu renume nu la “împinge tava“, nota de plată avea o sumă astronomică. Vreo 380 de lei. Degeaba s-a căutat eroul nostru în portofel. Abia avea 50 lei, ultima sută o cheltuise cu băieții la șpriț.
Ce era să facă? Ceasul de la mână abia costase 200 de lei când fusese nou. Să oprească un trecător în fața restaurantului să încerce să i-l vândă? Să-i spună franc fetei că n-are suma necesară? Cum putea oare face acest gest?
Sau să-i explice responsabilului de sală situația? Să-i roage pe părinți… Pensionari, nu cheltuiau mult, deci l-ar fi ajutat. Însă până să vină banii din Buzău până la București dura… Care era soluția lui Jilavu?

Aici Ion Băieșu s-a oprit. Cititorul era liber să aleagă sfârșitul poveștii. Ori găsește într-un buzunar la haină suma necesară achitării consumației, ori e aruncat afară în răsetele mulțimii din restaurant, lăsând fata plângând de rușine, ori intră în restaurant un prieten care-l ajută, orice e posibil. Povestea de acum începe, de la… sfârșit!

Așadar, ce-a făcut Jilavu? Ei bine, sincer să vă spun, a avut noroc. N-a avut bani la el, nici Nuți (partenera) nu a plătit. Totul a fost din partea casei. În imaginația lui, Jilavu a făcut o nefăcută. S-a scuzat să se ducă până la toaletă, de unde a sărit pe geam. bine că restaurantul era la parter, nicidecum la etaj, atunci șansele lui se împuținau.
Și nu a fugit acasă, ci s-a dus în spatele restaurantului și-a prins o pisică udă, jigărâtă și plină de pureci. A ascuns-o în sân (a mulțumit de câteva ori în sinea sa lui Dumnezeu că taiorul avea buzunare interioare imense), a revenit la masă, iar în lipsa de atenție a celor din jur, a dat drumul pisicii sub masa celor de la masa alăturată, o cocoană din lumea bună și soțul, ceva deputat.

Pisicii nu i-a trebuit mult și s-a urcat pe piciorul cucoanii, care, de spaimă, a tras un țipăt și-a răsturnat masa înspre masa lui Jilavu, dărâmând ambele mese, într-un dezastru culinar, amestecându-se vin cu șalău, friptură, înghețată, sărmăluțe în foi de viță, piept de curcan în aspic, icre negre…
mess

Pisica a început să alerge bezmetică prin restaurant, speriind clienții care s-au arătat foarte revoltați de apariția acelui animal murdar în restaurantul lor pe care-l frecventau zilnic.
Se ridicau voci, “vă veți pierde cele 4 stele pentru mizeria asta“, “e inadmisibil, nu mai mănânc aici niciodată“, “chemați OPC-ul
Responsabilul restaurantulșui nu numai că și-a cerut scuze și-a luat toate notele de plată, însă a promis că timp de o lună, acei 12 clienți din restaurant vor servi gratis atât prânzul cât și cina. Abia s-au potolit gurile rele.

Jilavu era cât se poate de bucuros: mica lui ghidușie reușise pe deplin, în plus, timp de o lună o putea duce pe Nuți la un restaurant select, de 4 stele.
Deja după o săptămână, cei doi își făceau planuri împreună. nu mică a fost mirarea celor din Institut, când, după șase luni de la ideea salvatoare cu pisica, cei doi și-au pus pirostriile, invitând la nuntă pe toată lumea.
Jilavu a tocmit cel mai bun pret la fotograf nunta, doar o dată-n viață se însoară cu femeia pe care se chinuise atâta s-o cucerească, iar masa au luat-o chiar la restaurantul cu pricina.
Nu și-a mai făcut acum grija consumației, pe lângă darurile de nuntă, Jilavu se împrietenise cu șeful de sală, încât și masa de nuntă a lui și-a celor 70 de nuntași a fost “din partea casei“.

Eibenthal, satul din România unde nu se fură

În România mai există şi comunităţi în care cuvintele „hoţ“ şi „furt“ nu există. Locuitorii din Eibenthal (Mehedinţi) sunt mândri că la ei în sat nu se fură. Din cauza drumului greu, maşina de pâine vine doar de trei ori pe săptămână. Sătenii lasă banii în sacoşe şi seara, după ce se întorc de la câmp, găsesc pâinea.
646x404
În extremitatea sudică a judeţului Mehedinţi, în munţii Banatului, trăieşte cea mai mare comunitate de cehi din România. Eibenthalul s-a înfiinţat în anul 1827, în timpul celui de-al doilea val de colonizări cu cehi, care avea ca scop colonizarea zonei de frontieră a Imperiul Austro-Ungar, în special din raţiuni militare. Zona Porţilor de Fier a fost vizată în mod special, Eibenthalul fiind unul dintre cele câteva sate de „pemi” (locuitori ai Boemiei) care s-au înfiinţat în zonă în această perioadă. Majoritatea coloniştilor au venit din Plzeň, Klatovy (din aceste două localităţi erau şi mulţi etnici germani printre colonişti, dar cu timpul aceştia s-au deznaţionalizat şi au adoptat limba cehă), Čáslav şi Beroun. Ocupaţiile lor de bază erau exploatarea lemnului şi mineritul. Aceste două ramuri au constituit principalele surse de venit pentru locuitorii din Eibenthal. În ultima perioadă însă, Eibenthalul a cunoscut un puternic declin, datorită condiţiilor economice nefavorabile de după revoluţia din 1989, a migrării tinerilor spre oraşe şi în Cehia, şi în consecinţă a îmbătrânirii rapide. Dacă în anul 1934 aici locuiau circa 600 de persoane, în anul 2000 mai erau 302 locuitori. La Eibenthal nu există post de poliţie şi nici nu ar fi nevoie fiindcă  nu se fură nimic.

De altfel, în localităţile din Clisura Dunării infracţionalitatea este scăzută, localnicii care trăiesc în acest colţ al Mehedinţiului fiind oameni deosebit de liniştiţi. Pentru că este o localitate izolată, maşina cu pâine vine de trei ori pe săptămână de la 20 de kilometri distanţă din Şviniţa. Aşa se face că potrivit unui obicei local, oamenii îşi agaţă plasele cu banii pentru pâine pe stâlpii din faţa caselor, iar şoferul potrivit indicaţiilor din bileţele lasă pâinea, şi după caz, şi restul de la bani în plase. Apoi, localnicii le ridică, fiecare în funcţie de programul propriu. În sat nu mai există de multă vreme un magazin sătesc, astfel că distribuitorul de pâine nu are altă metodă la îndemână. Până acum nimeni nu s-a plâns că i-au dispărut banii sau pâinea. Dacă ajungi la Eibenthal în zilele în care vine pâinea, e imposibil să nu dai cu ochii de sacoşele agăţate de stâlpii electrici. “Procedăm aşa pentru că altfel nu se poate în zona aceasta, nu sunt magazine, doar aşa. Pot să spun că a devenit o tradiţie în localitatea aceasta acest obicei. Luăm plasa, verificăm banii, este scris şi un bileţel pe care îl verific, după care punem pâinea. Nu s-a întâmplat niciodată să se fure din plasă nici pâinea,  nici banii”, spune Iovan Giurşa, şofer de cinci ani pe maşina de pâine.

Citeste tot: adev.ro/nlcywa

Suge Knight: rap mogul’s fatal hit-and-run video

Surveillance footage showing the moment that Marion ‘Suge’ Knight allegedly ran over two men in his truck, leaving one dead, has surfaced online.

The 49-year-old star, Death Row Records founder, is on trial for the murder and attempted murder of Terry Carter, 55, and Cle ‘Bone’ Sloan, 51 following a hit and run.

Although prosecutors allege that the US record producer intended to kill and fled the scene his lawyer, James Blatt, claims he was trying to escape an attack on the set of Straight Outta Compton, a film about rap group NWA, when the accident occurred.

“He was in the process of being physically assaulted by two men and in an effort to escape he unfortunately hit two [other] individuals. He was in his car trying to escape,” Blatt said in a statement after Knight turned himself in to police.

Obtained by TMZ, the two-minute clip shows Sloan, who was in charge of security for the film, confronting Knight moments after the former record label boss pulls up in his red truck. Following their brief confrontation through the driver’s window, Knight reverses the vehicle, clipping Sloan with the side view mirror and knocking him to the ground.

Three other men also approach as Knight’s truck speeds forward toward the car parks’ exit. Carter, who later died from his injuries, is mowed down in the process.

Both the prosecution and defence are expected to use the video evidence taken from Tam’s Burgers drive-thru lane as evidence in the murder case.

Earlier in March, Knight was taken to hospital for the third time after informing the judge presiding over his hit-and-run murder case that he is suffering from blindness and other health complications.

The music producer said he was completely blind in one eye and had only about 15% vision in the other. He also told the court that he was receiving inadequate medical treatment in custody and had fired attorneys handling his case.

Knight, who helped launch the careers of stars including Tupac Shakur and Snoop Dogg, is no stranger to the judicial system having spent time in prison in the past.

In 1996, he served five years for a parole violation stemming from a prior conviction of armed robbery and assault with a gun. The music producer has also been implicated in a number of crimes ranging from homicide to domestic violence.

Anunțuri la mica publicitate

Lucram la Libertatea în 2008. Slujba era ok, nu aveam stres prea mare. Totul era ok pana aveam de făcut pagina de mica publicitate.
Pagina consta, de fapt, din 2-4 pagini de mică publicitate, pline de vrăjitoare, care mai de care mai adevărate mame, surori, verișoare și cunoștințe ale Mamei Omida, de anunțuri matrimoniale (sanchi, numa masaje erotice și studente oferind companie domnilor foarte generoși)…
Anunțurile erau mici și trebuiau făcute în așa fel încât să încapă în maxim 4 pagini, dar să se vadă și mare. Era un program care le condensa, apoi eu trebuia să le aliniez, coloană cu coloană.
Cel mai nasol era când trebuia să fiu atent la vrăjitoarele alea, să nu schimb pozele între ele. Căci pe toate le chema Prințesa Roxana, Regina Magiei albe, Marghioala de la răsărit etc…

Știu că într-o zi am amețit două poze ale vrăjitoarelor. Ambele aveau același nume și aceeași moacă de ciorditoare recidivistă.
Scandal a doua zi. A sunat una la redacție că i-am poza poza alteia, că “haia ie o tarâtură, care-și bate joc de numele meu și fură banii la oameni“.
Ca să potolim nesătula i-am mai dat un anunț moca în ziar. A tăcut. Oricum nu le suna nici dracu p-alea. Sau mai știi, poate or fi sunate, mergând pe principiul “vorbești, net primești“.
Și revenind la anunțri la mica publicitate. Nu-i de ajuns să-ți pui anunțul pe net. unii (mai ales ăștia mai peste 50 de ani) sunt încă fideli ziarului scris, pe principiul:
– Pe net poate pune oricine anunțuri false!

Aici au dreptate. Există sute de anunțuri puse la mișto (încă există, din păcate), dar îți poți face anunțul public prin intermediul internetului. Care e mare cât cuprinde. De exemplu, cred că e singura chestie creată de om care nu poate fi oprită.

Tot în mica publicitate găseam și anunțuri către Dumnezeu știe ce așa zise “saloane de masaj“, fațadă pentru prostitiuție, din moment ce în aproape toate, adresa era un număr de pe Mătăsari sau Plevnei. Însă pe internet am putut afla și club de masaj de calitate, când mi-a trebuit.

nu mie, ci unui prieten venit de la țată, care, ajuns în capitala țării a avut 3 dorințe:
– să meargă cu metroul, deoarece nu văzuse niciodată așa ceva;
– să-și cumpere telefon cu Android și ecran de 5 inci;
– să vadă și el el ce e ăla masaj erotic.

L-am putut ajuta cu toate 3. L-am plimbat cu metroul până în centru, am intrat în magazin și i-am arătat cam ce telefon voia, apoi l-am dus la salon. A doua zi a plecat acasă. trei zile m-a sunat întruna să-mi spună cât de mișto s-a distrat la București.
slide2