Beția poate fi și comică

Fiind mici, să fi fost Anul Domnului 1985, pe vremea când era zăpada de 1 metru afară, de-am stat închiși în case 3 zile, știam că băutura nu e deloc bună. Însă veți vedea că avea și efecte amuzante. Aveam un unchi care obișnuia să tragă la măsea. Nu să se îmbete, însă era băutor de cursă lungă. În iar aia din 1985 însă, după ce s-a înfruptat cu friptură, sarmale, piftie, a zis că-i timpul să se costumeze, doar era ajunul Crăciunului. S-a dus omul pe ascuns în Odaia Mare (camera aia bună, pe care-o dădeam doar la musafiri – unde era și țuica păstrată) și acolo a rămas. După o oră de căutări prin casă după el, în sfârșit l-au găsit în Odaia Mare. Rupt de beat, deghizat în Iepurașul de Paște, și cu jumătate de cozonac deja băgat la ghiozdan.
Deghizatul ăsta în iepure de Paște era simplu. Cum bunică-meu avea niște piei spălate, sărate, uscate de oaie, el pusese o blană d-aia pe el, iar în cap o căciulă a unuia dintre copii. O căciuliță roz, cu urechi de iepuraș.
bildeO paporniță de rafie o ținea drept coșuleț de Paște, în care băgase o sticlă de vin, o sticlă de țuică (goală, băuse conținutul), o ciocolată, un check întreg (de care nu se atinsese) și câteva perechi de ciorapi colorați, care îmbetite, din depărtare aduceau a ouă colorate.
– Ce faci mă Jane?
– Uite, vin de Paște la copii,
spuse acesta, trezit din somn.
– Păi e ajunul!
– Deci tre să ne grăbim, de ce m-ați lăsat să dorm atât?
– E ajunul Crăciunului!
– Am dormit până la Crăciun?!?

După muncă de lămure, a înțeles că se echipase necorespunzător pentru eveniment. copii râseseră în jurul lui, nu le mai trebuia niciun Moș Crăciun. Unchiul Jan în costum de iepuraș rupt de beat era de mii de ori mai haios decât orice Moș Crăciun, sau ruda lui comunistă, Moș Gerilă.
De atunci însă, în fiecare an, știam că vom râde de Iepurașul Jan iarna iar de Paște de Moș Jan Crăciun.

În restul timpului, beția nu mi s-a părut deloc comică. Până peste 20 de ani, când am comis-o de un Paște la un prieten. Asta după ce de Crăciun îi băusem tot vinul alb, pipăisem toate fetele de la petrecere, rupsesem un scaun și mă ușurasem pe bradul lui de Crăciun. Drept dovadă el nu s-a supărat, ba chiar m-a pozat în timp ce-i udam pomul. Cică petrecere mai reușită nu a avut de când era pe lume. Atunci m-am prins. Și eu, ca și unchiul Jan sunt genul ăla comic de bețiv. Mai există genul învățător, genul violent, pe care nu-l place nimeni și genul rușinos. Eu fac parte din categoria comic-rușinos. Făceam parte, deoarece în afară de altea 2 sărbători nu m-am mai îmbătat vreodată. Atunci am făcut-o însă prea lată.

Și ajung la Paștele anului 2005.
Ăștia, știind de la Crăciun că le-am băut vinul alb, au cumpărat mai mult roșu, sec. Însă din 3 pahare de vin roșu sec, amestecate cu Garrone și Martini, imposibil să nu te faci praștie!
Venise unul care nu fusese de Crăciun la party cu două cadouri corporate de la www.cosuri-paste.ro, le primise cadou. Și-n coșulețele alea, pe lângă ciocolată și cozonac pentru fete, am descoperit și niște bomboane cu rom și cocos. Alea, amestecare cu amestecătura deja de vin cu Martini și stropit cu Garrone, m-au pus în cap. La propriu, căci am încercat și eu să stau în cap, dându-mi seama că nu e mare șmecherie, doar ăia în film stăteau bine-merci. Și-am stat și eu. Două secunde, până m-am prăvălit în cameră, cu tot cu ușa!
Da, i-am rupt omului oșa de la cameră. Vorba vine i-am rupt ușa, i-am scos balamalele din toc. De-a trebuit să dea ăla alte găuri în toc și să schimbe locul balamalelor, că-i făcusem tocul franjuri. Atunci s-a cam supărat, scumpă toată operațiunea asta, și ca timp și ca bani.
De atunci însă, m-am oprit de fiecare dată când simțeam că amețesc. Nu voiam iar durerea aia de cap de la mahmureală!
cos-cadou

If you like it, share with others. Thank you!Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on Google+
Google+
Pin on Pinterest
Pinterest
Email this to someone
email
Share on Tumblr
Tumblr

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *