Ce mai fură românii? Lenjerii hoteluri, prosoape, halate de baie…

Încă dinainte de 1989 românul fura din hotel. Că așa se gândea el că e frumos. Dacă săpunul și șamponul tot sunt consumabile și nu li se impută, atunci de ce n-ar fi trecute la “consumabile” și paharele, prosoapele sau chiar lenjerii-hoteluri?
Pe vremea aia, produsele enumerate mai sus nu se contabilizau. Dacă lipsea ceva după ce pleca familia Georgescu, se competau cu ce aveau în depozit. Asta mergea azi, mâine, însă de la un timp, începuseră să dispară alarmant de multe chestii. Le lipseau clienților să plece și cu patul sau salteaua de pat în geamantane. Și-atunci s-a făcut o chestie inteligentă.
Facem frumos o foaie pe care trecem toate lucrurile care se află în cameră. Și înainte să plece clientul, se duce femeia de serviciu și verifică dacă toate bunurile sunt la locul lor. Dacă nu, se anunță la recepție.
– Ați împachetat cumva și prosopul mic din cameră?
– Ah, da, mă scuzați, era pus la uscat pe balcon și l-am pus în geamantan împreună cu slipul și ciorapii. Îmi cer scuze!
– Nu-i nimic, domnule!

stolen
Și așa se poate termina treaba frumos, elegant. Omul a greșit, n-a vrut să ia prosopul. E doar un prosop, nu are cine știe ce valoare, nu se îmbogățește din el. În schimb, hotelul dacă din 5 clienți are câte așa o pierdere, după o lună are pierderi masive. Minim 4 etaje, 20 de camere pe etah, deja 16 prosoape dispărute săptămânal, 64 lunar. La 20 lei un prosop, sunt pierderi de 1280 lei. Adică e ca și cm ar lăsa un client să stea gratuit 5 zile. Și asta am calculat minim. Vă dați seama la 10 etaje cu 30 de camere per etaj ce-ar însemna?
Mai nasol e când nu-ți dai seama că-ți lipsesc chestii din cameră.
Tu, ca și client, te duci în camera de hotel și te apuci să-ți despachetezi lucrurile. Pui papucii și slipul de-o parte (zic de slip deoarece, mie personal, îmi place marea la nebunie, deci d-aia n-am ales ca model clăparii sau jambierele), te duci la baie să-ți pui săpunul tău adus de acasă, periuța și pasta de dinți, deodorantul etc.

Dar nu de multe ori vă gândiți ca, înainte să vă faceți comozi, să verificați lista cu ce conține camera. De obicei se află pe masă sau în/pe noptieră. Câteodată o găsești chiar în dulapul de haine. Și atunci vezi dacă, în rost de 3 pahare cât scrie acolo, în cameră sunt doau două, vezi dacă nu există decât un halat în loc de două și așa mai departe.
Chestii pe care, atunci când pleci ți se pot imputa. Că tu n-ai fost atent să verifici. Hotelul este obligat să aibă acea foaie în cameră, nu să-ți listeze una atunci când te interesezi tu, unde-ți pot pune câte-n lună și-n stele. Evident, chestia asta nu se întâplă prea des, însă nu vrei să fii tocmai tu excepția care confirmă regula.

Însă tot vorbind de chestiile astea, mi-am adus aminte cum niște românași foarte inventivi au plecat cu plasma din cameră, lăsând în locul ei o copie. Femeia de serviciu n-a observat că televizorul e doar o bucată de plastic, așa că oamenii au ajuns acasă c-o plasmă meseriașă. Și al naibii de ieftină.

If you like it, share with others. Thank you!Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on Google+
Google+
Pin on Pinterest
Pinterest
Email this to someone
email
Share on Tumblr
Tumblr

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *