Ce meserie ingrată!

Zilele trecute vorbeam cu un prieten care-mi povestise cum de văru-său, plecat în Statele Unite de câțiva ani, își găsise de muncă, făcând ceva nu foarte demn.
I-am zis că aproape price muncă e demnă. Doar muncești, nu furi, nu dai în cap.
– Da mă, dar tu știi ce face ăsta?
– E vidanjor?
– Ei ași!
– Dar ce face mă? Striptease?
– Hai că delirezi. Curăța scenele crimelor!

– Ce face?
– Se duce după ce-a terminat poliția de cercetat și face curat. Curăță pereții și podeaua de sânge, creieri și ce-au mai lăsat morții în urmă.
– Băi, chiar că-i alandala munca asta!
am zis eu atunci.
– Eu n-aș putea!
– Nici eu. Dar cât ia omul?
– Bani?
– Da, salariu, simbrie, plată.
– Nu mult. Nu te gândi că ia peste 1500.

Auzi tu, meseria e brățară de aur. Poa să fie și de platină și cu diamante. Că eu ca să mă perfecționez în meseria de ștergător de sânge și creieri, nu mă bag. să fie pentru alții. În mod normal, dacă s-ar vrea, orice om ar avea de lucru, bani ar fi pentru toți, nimeni n-ar trăi în sărăcie. Însă “mai-marii” nu vor asta. Vor să dețină oameni, armate, marionete în mâinile lor.

Dar să înhcei aici discuția, că intru în alte alea.
– Curățenie deci. Ăla face curățenie. De unde o lua ăla atâtea mopuri și lavete?

Am căutat depozit de lavete second hand și-am găsit. Și mi-a fost clar. Dacă am găsit așa ceva în România, e clar că-n America, țară cu de 11 ori mai mulți locuitori ca țărișoara noastră în formă de pește, ăia găsesc lavete pe toate colțurile drumului. Și dacă n-au la magazinele 7-11, există și la ei depozite de așa ceva.

Voiam să plec în America. Am mai spus asta cuiva? Mă rog. Credeam pe vremea aia că acolo chiar se plimbă câinii cu hamburgeri în coadă. Că “Visul American” e pentru toată lumea. ei bine, m-am înșelat. Eu ca eu, un biet român prost care crede orice film făcut la hollywood, însă de americani ce să zic? Ăia cum de-au pus botul?

Și după ce-am citit, am observat că încă din anii 1800 s-a încercat îndobitocirea lor. Henry Ford nu a făcut Modelul T ca să aibă mașină orice american muncitor. Nu, a făcut-o ca să se îmbogățească. Imaginează-ți asta. Desigur, omul muncitor avea o mașină de 300 de dolari, dar mâna de lucru era de maxim 200 de dolari, cu tot cu material, per mașină. deci la fiecare mașină vândută, ăsta avea o treime partea lui. Și la câte milioane de mașini s-au făcut în anii ăia, să zicem cam un milion de dolari pe an Ford tot câștiga. Un milion de dolari! O sumă imensă. Când un suc era 15 cenți, o pâine 5 cenți, iar o masă “de fițe” cu homar, vin franțuzesc și icre negre nu sărea de 7 dolari.

Apoi am văzut diverse filmulețe cu cât de “inteligenți” sunt americanii ăștia. La ei Paris e o țară din Europa, pe lângă Franța și Germania. Da, care-a nimerit 2 țări din Europa era ridicat în slăvi, cât poate fi de deștept. Făceau plecăciuni în fața lui casnicele care se uită la “Santa Barbara” și telenovele sud-americane.

Mi s-a luat de mutat acolo definitiv. Însă un concediu de-o săptpmână, o lună, tot îmi fac eu în viața asta, acolo la ei. Rămâne de văzut în ce stat. Aș trage către Texas.

If you like it, share with others. Thank you!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someoneShare on Tumblr

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *