Nu mă însor nici bătut!

Vorbeam acum ceva vreme cu un prieten, Petruț, care nu voia să se însoare nici în ruptul capului.
– De ce să mă însor? De dimineață până după-amiaza sunt la muncă. Seara ajung acasă, îmi iau mâncare semipreparată, sâmbătă spăl rufele și dau cu aspiratorul, iar duminică mă plimb prin parc sau joc table cu nea Gicu, administratorul. La ce să mă însor?
nunta
– Păi urmași nu vrei mă?
– Hai măi, termină cu tâmpeniile. Să-l faci pentru ce? Tu nu vezi în ce lume trăim? Ar fi o crimă să faci acum un copil. Nu, merci!
– Păi bine mă nene și dacă vrei femeie ce faci?
– Dau 100 de lei lunar, vine una acasă, face ce vreau, face duș și s-a cărat.

Avea o oarecare logică în tot ceea ce spunea. O logică bolnavă, într-o lume bolnavă. Însă, într-un fel l-am înțeles.

Însă, întâmplarea a făcut ca acum o lună să se angajeze la institutul unde lucra Petruț o nouă secretară. Una nostimă, scunduță dar vioaie. Glumeață, zâmbitoare… Lui Petruț nu i-a lipsit mult și-a început să prindă drag de ea. Zilnic găsea fel de fel de motive să treacă pe la ea prin birou.
Ba să-i împrumute un pix, ba să-i spună că-i poate face rost de-o plantă de birou, ba una, ba alta.

Nici Simona, secretara, nu era impasibilă la felul stângaci al lui Petruț de-ai face curte. Așa că, într-o bună zi, când el și-a luat inima în dinți și-a invitat-o în parc, ea a acceptat imediat.
Petruț era-n al nouălea cer. Călca numai pe nori, fredona muzică, ceea ce nu mai făcuse de pe vremea liceului, de acum 20 de ani. Sâmbătă seara avea întâlnire cu fata și începuse să-și facă griji. Era vineri după amiaza și începuse să i se facă frică. Așa că m-a chemat pe la el să-i dau niște sfaturi. Într-o oră îi băteam la ușă.
– Ce-i mă Petruț cu tine?
– Am întlnire mă, ce fac?
– Cu cine, vreo iepuroaică din ziar?
– Nu mă, una de la serviciu. Stai jos, își aduc ceva?
– Mai ai vișinată?
– Se poate? Face anual tata la țară vreo 3 litri numai pentru mine.
– Bun așa. Și ia zi, care e treaba cu tipa?

Și s-a pus să-mi povestească totul de-a fir a păr. De ani buni, să fi fost vreo 5-6 nu mai avusese vreo iubită, de când îl părăsise prietna din liceu. Suferise mult și se jurase că n-o să mai aibă treabă vreodată cu vreo femeie. Asta până acum. Simona îl cucerise.

Acum el era nepregătit pentru a doua zi. Clar avea nevoie de ajutorul cuiva experimentat. Și cum eram cam singurul lui prieten, la mine a cerut acest ajutor.
După ce i-am spus cu ce să se îmbrace și cum să se poarte, a venit în temă și cadoul Evident, cutia nelipsită de bomboane și buchetul de flori.
După câteva luni deja se mutaseră împreună. Mi-a mai cerut ajutorul c-o problemă. Ce să-i ia ca s-o ceară de nevastă?
M-am înființat din nou la el și-am început să căutăm cele trebuincioase.
– Mă, îți trebuie inele de logodna diamant!
– Păi de care să-mi iau?
– Nu ție, ei!
– Așa… zi-mi ce și cum!
– Apoi să cauți verighete aur, pentru nuntă. Doar vrei să te și însori, da?
– Acum da mă, mi-a venit mintea la cap!
– Bun, mă bucur!

După jumătate de an au făcut nunta. Zilele trecute m-a sunat să-mi spună că Simona e însărcinată. M-am bucurat de parcă aș fi avut și eu vreun rol în toată povestea asta. Fusesem omul cu sfaturile.

Și uite-așa, dintr-un om speriat de însurătoare, Petruț al nostru e bine merci în prezent.

If you like it, share with others. Thank you!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someoneShare on Tumblr

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *