Nu se mai fac filme de calitate?

Mă uit cu groază la filmele apărute după anii 90. Din ce în ce mai multe efecte speciale și CGI (Computer Generated Imagery). În rest, praf și pulbere. Nu am mai văzut demult un film în care să simți ceva, un film care să-ți rămână intipărit în minte.

În anii 90 când vedeai un film bun (erau cu duiumul), țineai minte fiecare chichiță. Te prindea povestea, actorii nu erau falși, te întristai, pelicula se juca cu sentimentele tale. Acum mă uit la un film din ăsta nou și nu prea mai

simt nimic. Oricât de “bun” ar fi fost filmul. De exemplu, Avatar, că tot s-au consumat niște miliarde de dolari să-l facă.
Nu țin minte mai nimic din el. Mi-a plăcut la vremea lui, l-am văzut de 2 ori, însă atât. Să luăm Terminator 5, care e cu Arnold.
Terminator 4, Salvation ăla, un rebut nu mi-a lăsat nimic în minte. Parcă Sam Worthington ăla era robot și avea și organe, îi bătea inima. Atât țin minte. La Genisys țin minte câteva secvențe, dar atât. Și nu mă face să-l mai văd de 2-3 ori, cum a fost 2-ul sau chiar 3-ul. Probabil pentru că e Arnold bătrân? Sau pentru că mă scoate din sărite Emily Clarke, care numai față și prezență de Sarah Connor nu are? Nu știu.

Văd multe filme, unele înainte să apară la cinematografe. Le văd, majoritatea îmi plac, apoi uit de ele. Îmi aduc aminte frânturi. Actorii de altădată sunt bătrâni și joacă în porcării acum. Păi Al Pacino… L-am văzut acum un an într-o porcărie sinistră. De Niro la fel, am văzut 2 filme în care avea un rol mic, însă nu a schimbat cu nimic filmul. Sau a schimbat, dar în rău, plângea sufletul în tine să-l vezi decâzând așa.

Încă aștept un film bun, un film pe care să mi-l amintesc mult timp după ce-l văd. Ceva de genul “Green Mile“, “Shawshank Redemption” sau, de ce nu “Titanic“. Ori am îmbătrânit eu și observ fiecare chestie nelalocul ei?
the-shawshank-redemption

If you like it, share with others. Thank you!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someoneShare on Tumblr

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *