O idee de afacere? Videochatul!

Căutam zilele trecute despre niște rapperi de-au fost mari la vremea lor. Rakeem, DMX, Onyx, Ice-T. Și din una în alta am intrat pe un site de videochat. În mod normal ies repede de acolo, însă de data asta am mai zăbovit. Am descoperit că rapperii ăștia, alături de Snoop Dog, s-au implicat destul de mult în, probabil cea mai mare industrie, a videochatului.

Hai să nu ne ascundem după deget. Și nouă ne place să ne uităm la gagici goale. Cu atât mai mult cât vorbim cu ele în direct!

Țin minte că m-apucasem să vorbesc cu un prieten pe tema deschiderii unui studio de videochat. Însă după ce-am pus pe foaie ce sumă ne-ar trebui să începem, ne-am lăsat păgubași. Nu avea niciunul 5000-6000 de euro!
Give_prints_a_chance

De unde suma asta? Păi hai să trec aici pe foaia virtuală ce ne-am gândit noi atunci că ne-ar costa. Să zicem că porneam cu 3 fete. Da, aveam gagicile, e țara plină de fete dezinhibate și dornice să câștige 1000 de dolari pe lună.

3000 de dolari – primul salariu al fetelor. Ne-am gândit să-l dăm de la început, altfel nu-ți vine nimeni să se angajeze la tine, pe ochi frumoși și pe promisiunea că la sfârșitul lunii tu sari cu banii.

Apoi, 1500 de dolari, cele 3 calculatoare ale fetelor, dotate și cu camere de rezoluție mare, minune a thenicii. Plus 500 de dolari, computer pentru noi. Deoarece trebuia să verificam ce fac fetele. Ca nu cumva să se apuce vreuna să vorbească “pe sub mână” cu vreun olandez sau german, ci totul să se facă prin interfața studioului.

Apoi, 300 de euro chiria pe lună, 600 euro pentru două luni (o lună și una avans – cum se percepe la orice închiriere de apartament). Și 400 de dolari pentru mâncare.

content-15_1_medium

Și-am stat și am pus toată afacerea asta pe foaie și ne ieșeau cam 6000 de dolari lunar. 3000 pentru fete și încă 3000 pentru noi. Și un salariu lunar de 1500 de dolari pe lună nu-i rău deloc. Stai toată ziua și te uiți la fete goale și-ți vin bani în buzunar minut cu minut. Deoarece programul taxează la minut. era un dolar minutul pe vremea aceea. La 8 ore pe zi veneau 480 de dolari, deci pe lună în jur de 5000 de dolari (sunt 10.000, însă trebuie plătite site-urile de specilitate, precum și dările la stat)

Toată treaba asta am aflat-o de la Dana, o prietenă care lucra la www.luckystudiochat.ro și se pricepea la fiecare chestie, când și unde trebuie făcute și mai ales, cum. Noi voiam s-o luăm atunci la noi, însă ne-a zis că nu pleacă de la Lucky Studio prea curând, deoarece ce înțelege foarte bine și cu șefii și cu colegele, exact ca-ntr-o familie fericită.

Uite că există și studio videochat onorabil! Felicitări!

Develop_your_own_style

If you like it, share with others. Thank you!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someoneShare on Tumblr

Comments

comments

11 comments

  • Vezi ca Snopp Dogg oricum este legat de tot ce prinde si n-are treaba numa cu videochatu..da e tare omu

  • nuj ce s zic de afacerea asta..aveti idei marete, dar tot e greu..de unde scoatei voi banii asti?

    • Banii ăștia se fac, numai să te ții de treabă. Și nu se fac într-un program de 3 ore pe zi, asta e clar. Nicăieri în lume nu-ți dă careva bani pe ochi frumoși. Doar dacă te măriți cu vreun industriaș bogat 🙂

  • fetele vor banii, dar treb sa le dai din prima..ca altfel nu te vad serios si pleaca de la tn..oricum, poate ai prietene sau cv si care sa poata face asta pe moka..

    • Pe moka nu-și vine nimeni la muncă. Nici țața Floarea de la colț de stradă. De aia spun că trebuie să ai bani la început, să ai un studio pregătit frumos, PC-uri și camere web de calitate, nu ciurucuri. Și nu în ultimul rând, să ai un internet țeapăn pentru livestreaming.

  • exista oameni care traiesc pana la urma si cu 900 de lei pe luna, nu ai cum cu aproape 700 de lei pe zi sa o duci rau, kiar deloc..

  • asa e crina. de exemplu..eu din videochat am putut sa imi platesc integral taxa de scolzarizare auto..dau de permis si n-am nevoie de rate..super

  • dana, prietena ta este o norocoasa..iti spun eu..nu ar veni pe nimic undeva unde nu are siguranta banilor..

  • nu sunt in domeniu. nu stiu, da dak se fac bani asta conteaza..voi aveti idei bune, insa la cata concurenta este, aveti de treaba..noroc!

  • da, este un studio de videochat onorabil..ma bucur ca sunt una dintre modelele de acolo..nu am nici un stres cu munca..e totu lejer si bani oferiti zilnic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *