O mică istorie a ceasurilor de mână

devon-tread-1-watchPrimul ceas din lume a fost, cu siguranță, un băț înfipt în pământ. Actualmente, ceasul de mână este cel mai utilizat instrument de măsurare a timpului. Poate surprinzător, ceasurile de mână au fost purtate de femei. Bărbaţii le ţineau în buzunar. Astăzi vă prezint o mică istorie a ceasurilor de mână.
Orologiul este un ceas de dimensiuni mari, aflat într-un loc public, pe faţada unei clădiri (biserică, turn, primărie etc.) ori pe un perete în interiorul unei incinte și prevăzut, de obicei, cu un mecanism sonor care anunță principalele unități de timp.
Ceasurile cu roţi au apărut, probabil, În anul 1280, în Anglia, fiind folosite de mânăstiri şi catedrale. Ceasurile cu arc au apărut prima oară în secolul al XV-lea, în Europa. Heinrich Arnold, în 1427, inventase diverse părţi componente, printre care şi arcul. În 1510, neamţul Peter Henlein a inventat primul ceas de buzunar.

Din ceasurile portabile acţionate de arcuri au apărut cele de mână. Ele n-au fost purtate în buzunar de bărbaţi până în secolul al XVII-lea. Elisabeta I a Angliei a primit un ceas de mână în anul 1571. De la început, ceasurile de mână au fost purtate aproape exclusiv de femei. Bărbaţii au folosit ceasuri de buzunar până la începutul secolului XX. Primii bărbaţi care purtau ceasuri de mână au fost militarii, spre sfârșitul secolului al XIX-lea.
Christian Huygens a inventat ceasul cu pendulă, în anul 1657, John Harwood, ceasul automatic, în 1923, iar Warren Alwin Marrison a conceput ceasul acţionat cu cuarţ. În fine, în 1949 a apărut şi ceasul atomic, iar abia în 1967, Wolfgang Hilberg a inventat ceasul cu unde radio, pentru compania Telefunken.

Ceasurile de mână sunt apreciate şi ca bijuterii. Acest lucru a creat diverse piețe pentru ceasurile de mână, care variază de la cele ieftine, folosite numai pentru a afla timpul, la ceasurile foarte scumpe, purtate de oamenii bogaţi, care aveau astfel un prilej tocmai bun pentru a-şi etala opulenţa.
În mod normal, ceasurile bărbătești de mână sunt subțiri și fără un design special. Ceasurile cu tentă sportivă au început să devină din ce în ce mai mult acceptate pentru evenimente de etichetă formală, iar majoritatea celor de damă au fost încrustate cu pietre semiprețioase şi diamante (pe cadran, în jurul acestuia și pe brățară).
A apărut o nouă piaţă, care a devenit enormă, cea a replicilor. Comercializarea ceasurilor false care imită mărci de renume, (de exemplu, Rolex, etalonul luxului), reprezintă circa un miliard de dolari americani pe an. De aceea, de fiecare dată când dorim să achiziționăm un ceas original, este bine să cumpărăm de la un Ceasule – magazin ceasuri de încredere.
Ulterior au fost inventate diverse ceasuri de mână care să acopere nişte nevoi mai puţin obişnuite. Astfel, pentru primul zbor uman, din 12 aprilie 1961, Iuri Gagarin a purtat un ceas Shturmanskie, fabricat în Moscova, pentru a rezista condiţiilor de imponderabilitate. Ulterior, prin anii ’70, Valeriy Polyakov a purtat ceasul Poljot 3133, realizând cel mai lung zbor în spaţiul cosmic. Mecanismul avea 23 de lagăre cu rubin şi o încărcare manuală a arcului asigura funcţionarea ceasului pentru 43 de ore.

Desigur, au apărut şi ceasuri resistente la apă. Cele numite şi „acvatice” sunt potrivite pentru scufundări. Ceasurile fabricate pentru uzul cotidian trebuie să fie rezistente pentru unele activități nautice, cum ar fi înotul. Acestea nu rezistă însă la scufundări la adâncime.

If you like it, share with others. Thank you!Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on Google+
Google+
Pin on Pinterest
Pinterest
Email this to someone
email
Share on Tumblr
Tumblr

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *